Am privit când spre Mihai, când spre femeia care stătea în fața lui. Nu-l mai văzusem niciodată pe soțul meu în genunchi. Omul care, cu numai o zi înainte, îmi strigase că nu este servitorul meu tremura acum atât de tare, încât abia reușea să vorbească.
— Ce ai făcut, Mihai? am întrebat, simțind cum mi se strânge stomacul. Ce anume nu vrei să aflu?
El și-a ridicat privirea spre mine, dar nu mi-a răspuns. În schimb, s-a întors din nou spre bătrână, cu ochii plini de teamă.
— Mamă, te rog. Putem discuta despre asta între patru ochi.
Da, femeia de lângă mine era mama lui. O chema Elena Popescu și avea șaptezeci și doi de ani. În cei aproape doi ani în care nu mai vorbiserăm, Mihai îmi repetase că mama lui era o femeie manipulatoare, care încercase să ne distrugă căsnicia. Ajunsesem să cred că distanța dintre noi era cea mai bună soluție.
Dar acum, privind-o pe Elena, nu vedeam o femeie periculoasă. Vedeam o bătrână obosită, cu ochii umezi, care își ținea geanta strâns la piept și încerca să-și controleze emoțiile.
— Nu, Mihai, a răspuns ea. Am discutat între patru ochi de prea multe ori. De fiecare dată mi-ai promis că lucrurile se vor schimba. Iar acum nora mea stă cu piciorul rupt, încercând să îngrijească singură trei copii de cinci luni. Nu mai am de gând să păstrez tăcerea.
Mihai s-a ridicat încet. A privit spre pătuțurile tripleților, apoi spre mine. Pentru o clipă am avut impresia că va încerca să explice totul, dar în schimb a făcut un pas spre mama lui.
— Dacă îi spui, distrugi totul!
Elena și-a îndreptat spatele.
— Nu eu am distrus lucrurile, fiule. Tu ai făcut-o când ai început să minți.
A scos din geantă un dosar albastru și l-a așezat pe
Comments