Orice obiecție timidă de-a mea se izbea imediat de logica lui rece și de neclintit. El știa întotdeauna mai bine decât toată lumea ce era „bine pentru familie”.
Doar că, nu știu cum, binele familiei însemna întotdeauna exclusiv confortul lui.
Târziu, în acea seară, stăteam amândoi la masa mare din bucătărie. Tocmai așternusem o față de masă curată din in, cu broderie manuală deschisă la culoare pe margini. Mama o scotea doar la sărbătorile importante, iar eu simțisem pur și simplu nevoia de puțină căldură în ultimele zile triste petrecute acolo.
Am pus în tăcere în fața soțului o farfurie cu legume și carne fierbinte, gătite înăbușit.
Ovidiu mânca lacom, mișcând repede furculița și sorbind zgomotos ceaiul dintr-o cană mare.
Se grăbea întotdeauna, de parcă s-ar fi temut să nu întârzie definitiv undeva.
După ce termină porția principală, luă o bucată de pâine albă și moale. Cu un gest obișnuit, adună atent cu miezul resturile de sos gras de pe marginile farfuriei și duse pâinea la gură.
Mușcă exact jumătate.
Iar bucata rămasă, umedă, mestecată pe margini și îmbibată complet cu grăsimea cărnii, o lăsă pur și simplu să-i cadă dintre degete pe fața mea de masă curată, de sărbătoare.
Restul de pâine ateriză cu un zgomot umed lângă ceașca lui.
Pe inul deschis la culoare începu imediat să se întindă o pată urâtă de grăsime.
Ovidiu își șterse liniștit buzele cu dosul palmei și întinse mâna după telefon.
— O speli după, spuse nepăsător, observându-mi privirea tulburată ațintită asupra bucății unsuroase. E doar o bucată de material vechi. Mâine oricum strângem tot de aici și băgăm lucrurile în saci de gunoi. Nu mai face figura asta de martiră pentru un fleac.
În buzunarul drept al cardiganului, plicul de plastic trăgea greu de material.
Priveam bucata de pâine mestecată de pe
Comments