Am ținut telefonul puțin mai departe de ureche.
— Ba da, Cristina. Pot.
— Ai înnebunit? Sunt facturi de aproape 38.000 de lei aici!
Am privit spre grădina distrusă din fața mea.
— Nu sunt facturile mele.
În cutie îi trimisesem copii după devizele pe care le obținusem în acea zi: refacerea gazonului, înlocuirea plantelor smulse, curățarea profesională a casei, repararea podelei zgâriate din living și înlocuirea câtorva obiecte deteriorate.
Deasupra tuturor pusesem un bilețel:
„Casă oferită gratuit. Curățenia și pagubele nu au fost incluse în cadoul de nuntă.”
— A fost o petrecere! strigă ea. Normal că se face mizerie!
— Mizerie înseamnă niște pahare rămase pe masă. Tu ai smuls plante din grădină.
— Erau niște flori!
Am închis ochii.
Exact asta nu înțelegea.
Pentru ea erau „niște flori”.
Pentru mine, unele dintre tufele acelea proveneau din plante îngrijite de bunica mea ani întregi.
— Ai avut permisiunea să folosești casa pentru nuntă, i-am spus. Nu să modifici proprietatea.
— Nu plătesc nimic.
— Atunci discutăm prin asigurare și, dacă va fi nevoie, prin avocat.
A închis.
Zece minute mai târziu m-a sunat soțul meu, Radu.
— Ce i-ai trimis Cristinei?
— Costul pagubelor.
A tăcut.
— Treizeci și opt de mii?
— Devizele sunt în cutie. Poți să le verifici.
— E sora mea.
— Știu.
— Tocmai s-a căsătorit.
— Știu și asta.
— Nu putem rezolva ca o familie?
Am privit arcul improvizat din grădină. Florile începuseră deja să se ofilească.
— Radu, i-am împrumutat gratuit un loc pentru nuntă cu două zile înainte. A distrus grădina bunicii mele, a lăsat casa plină de gunoi și mi-a spus să mă apuc eu de curățenie. Ce anume mai trebuie să fac pentru ca tu să consideri că m-am purtat ca o familie?
N-a răspuns.
După-amiază a venit la casă.
La început n-a spus nimic.
A mers prin curte, apoi prin living.
A văzut o urmă
Comments