…în acea casă, bărbații care tocmai sosiseră nu veniseră să felicite mirii. Veniseră să recupereze ceva ce familia soțului ei ascunsese de aproape douăzeci de ani. Iar Bianca, fără să știe, devenise în acea noapte cea mai importantă persoană din întreaga poveste.
⠀
Tânăra alergă până când simți că nu mai are aer. Pantofii sport îi alunecau pe iarba umedă, iar geanta plină cu bani îi lovea șoldul la fiecare pas. Dincolo de grădina imensă se afla un gard metalic, iar lângă el, o portiță folosită de grădinari. Își aminti că o văzuse în dimineața nunții, când ieșise să admire florile.
⠀
Se repezi spre portiță și încercă mânerul. Era descuiată. Ieși pe o stradă îngustă, mărginită de copaci, și continuă să alerge până când ajunse la o stație de autobuz pustie. Abia acolo îndrăzni să se oprească.
⠀
Se sprijini de un stâlp și încercă să-și liniștească respirația. În depărtare se auzi un zgomot puternic, ca o bubuitură, urmat de lătratul câinilor. Bianca își duse mâna la gură. Se întrebă dacă socrul ei era bine și unde dispăruse Andrei, bărbatul cu care se căsătorise cu numai câteva ore înainte.
⠀
Scoase telefonul din buzunar și îl sună. O dată. De două ori. De cinci ori. Nu răspunse nimeni. Apoi primi un mesaj de pe un număr necunoscut.
⠀
„Dacă vrei să trăiești, nu-ți mai suna soțul. Nu știe că ai plecat. Și trebuie să rămână așa.”
⠀
Bianca simți cum i se înmoaie genunchii. Se uită în jur, dar strada era goală. Cine îi trimisese mesajul? Socrul ei? Unul dintre bărbații care veniseră la vilă? Sau cineva care o urmărea chiar în acel moment?
⠀
Înainte să poată răspunde, telefonul vibră din nou. De data aceasta, mesajul conținea o fotografie. Era o imagine făcută cu numai câteva ore înainte, în timpul nunții. Bianca apărea în rochia
Comments