— Doamnă Petrescu, elicopterul dumneavoastră este pregătit. Echipajul medical a confirmat decolarea imediată.
În restaurant se făcu o liniște deplină.
Oana nici măcar nu se uită la foștii colegi.
— Ambulanța?
— Este pe drum. Două minute.
— Perfect. Spuneți echipajului că avem un bărbat de aproximativ 38 de ani, inconștient, respiră, puls prezent. Posibil eveniment cardiac. Nu îl deplasăm inutil până la sosirea paramedicilor.
— Am înțeles.
Agentul se întoarse imediat spre ușă.
Femeia care râsese prima de puloverul Oanei clipi nedumerită.
— Elicopterul… tău?
Oana nu răspunse.
Era concentrată asupra lui Nicolae.
Îl găsiseră prăbușit lângă garderobă la scurt timp după ce intrase să-i aducă geaca.
Din fericire, încă respira.
Oana sunase imediat la 112, iar după ce comunicase cu dispeceratul, contactase și serviciul medical privat al companiei sale, care putea asigura, dacă medicii considerau necesar, transport aerian către un centru specializat.
Nu încerca să-l trateze singură.
Nu era medic.
Doar păstra spațiul liber în jurul lui și urma indicațiile primite până la sosirea echipajului.
Sirenele se auziră după câteva minute.
Paramedicii intrară cu echipamentul și preluară situația.
Oana se ridică în picioare.
Abia atunci observă că aproape toți colegii se uitau la ea.
Nu la Nicolae.
La ea.
— Ce este? întrebă.
Nimeni nu răspunse.
În cele din urmă, bărbatul care spusese că „n-a realizat nimic” își drese glasul.
— Oana… ce elicopter?
Ea îl privi câteva secunde.
— Unul care ne-ar putea ajuta să-l ducem pe Nicolae acolo unde are nevoie, dacă medicii decid că este necesar.
— Dar omul acela ți-a spus „elicopterul dumneavoastră”.
— Pentru că firma mea are un contract de aviație pentru deplasări și urgențe.
Femeia în rochie aurie își încrucișă brațele.
— Firma ta?
Oana aproape zâmbi.
— Da.
— Ce firmă?
— Petrescu Medical Technologies.
Câteva persoane din apropiere se uitară instantaneu una la alta.
Unul dintre bărbați scoase telefonul.
— Stai… Petrescu Medical? Compania din
Comments