Ușa lovi ușor peretele.
Seth și Heather se întoarseră simultan.
Nu voi uita niciodată expresia lui Seth.
Mai întâi confuzie.
Apoi surpriză.
Apoi, pentru o fracțiune de secundă, frică.
— Natalie…
Heather deveni albă la față.
— Dumnezeule.
Am intrat în cameră și am lăsat fusta rochiei să-mi cadă.
— Nu, vă rog. Continuați.
Seth făcu imediat un pas spre mine.
— Ce ai auzit?
Am râs.
— Interesantă întrebare.
— Natalie…
— Nu m-ai întrebat dacă am auzit ceva. M-ai întrebat ce am auzit.
Heather își coborî privirea.
Seth încercă să-mi ia mâna.
M-am retras.
— Nu mă atinge.
— Iubito, putem explica.
— Perfect. Începeți cu luni, ora șapte și jumătate.
Tăcere.
— Sau cu partea în care îmi dau demisia de la serviciu.
Seth închise ochii pentru o secundă.
— Nu am spus că trebuie să-ți dai demisia imediat.
— Ai spus că plec de la cabinet.
— În cele din urmă.
— Când?
— După ce ne așezăm la casa noastră și…
— Seth, când am fost eu de acord cu asta?
Nu răspunse.
Heather interveni.
— Natalie, îmi pare rău. Eu am crezut că voi doi discutasem.
M-am uitat la ea.
— De aceea m-ai întrebat dacă sunt sigură?
Ochii i se umplură de lacrimi.
— Am avut un sentiment ciudat.
— Dar ai anulat grădinița.
— Seth mi-a spus că este stabilit.
— Fără să vorbești o singură dată cu mine.
— Știu.
Am dat din cap.
— Atunci problema ta pentru luni dimineață nu sunt eu. Este faptul că ai anulat îngrijirea copiilor pe baza promisiunii altcuiva.
Seth se încruntă.
— Nu trebuie să vorbești așa cu ea.
M-am uitat la el.
— Și exact aici este problema.
— Ce?
— Tu crezi că poți decide pentru mine și apoi tot tu îmi spui cum am voie să reacționez când aflu.
Din biserică se auzea muzica.
Mai erau câteva minute până când trebuia să pășesc spre altar.
Seth se uită la ceas.
—
Comments