În spatele lui se afla o femeie de aproximativ șaizeci de ani, îmbrăcată într-un palton negru, cu o umbrelă mare în mână. Părul cărunt îi era prins la spate, iar chipul, odinioară familiar, părea îmbătrânit cu mult mai mult de cinci ani. Radu a recunoscut-o imediat. Era Elena, mama Oanei.
— Doamnă Elena… a șoptit el, ridicându-se cu greu din noroi. Nu știam că sunteți aici.
Femeia nu i-a răspuns imediat. S-a apropiat de mormânt, a îndreptat un buchet de crizanteme răsturnat de vânt și a privit fotografia fiicei sale. Abia apoi și-a întors ochii spre Radu.
— Vin în fiecare joi, a spus încet. Astăzi am venit mai devreme, fiindcă știam că ai fost eliberat.
Radu a simțit cum îi bate inima tot mai puternic. A privit din nou piatra funerară, încercând să înțeleagă cuvintele pe care tocmai le citise. Sub numele Oanei și sub datele nașterii și morții, cineva gravase o propoziție care îi răsturnase toate certitudinile.
„Mamă iubitoare a lui Matei Radu Ionescu. Dragostea ei trăiește mai departe prin fiul lor.”
Radu a arătat spre inscripție cu mâna tremurândă.
— Ce înseamnă asta? Cine este Matei? Și de ce poartă numele meu?
Elena a închis ochii pentru o clipă. Când i-a deschis, lacrimile îi curgeau deja pe obraji.
— Matei este fiul tău, Radu.
Bărbatul a făcut un pas înapoi. A avut senzația că pământul se mișcă sub picioarele lui și s-a sprijinit de marginea unui mormânt apropiat. Cuvintele femeii îi răsunau în minte, dar nu reușea să le lege de nimic din ceea ce știa.
— Nu… Oana nu era însărcinată când am fost arestat. Mi-ar fi spus. Noi ne spuneam totul.
— A încercat să-ți spună, a răspuns Elena. În noaptea în care au venit polițiștii după tine.
Radu a rămas cu gura întredeschisă. A revăzut-o pe Oana în pragul apartamentului,
Comments