A venit în sat cu o mașină scumpă. Ea a ieșit la poartă într-un halat vechi.

se întoarce.”

A desfăcut hârtia cu mâinile tremurânde.

Scrisul mamei era ușor tremurat.

„Dragul meu băiat,

Dacă citești această scrisoare, înseamnă că ai găsit, în sfârșit, drumul spre casă. Să nu te învinovățești că n-ai fost lângă mine la sfârșit. O mamă nu-și măsoară iubirea după câți kilometri a făcut copilul ei ca să ajungă acasă.

Să ai grijă de sora ta. Ea a rămas aici nu pentru că n-a avut vise, ci pentru că cineva trebuia să aibă grijă de mine.

Și să nu uiți niciodată că omul nu este bogat prin ceea ce are, ci prin oamenii la care se poate întoarce.”

Victor nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.

A plâns în tăcere, cu scrisoarea lipită de piept.

— De ce nu mi-ai spus că mama era atât de bolnavă? a întrebat printre suspine.

Ana l-a privit cu blândețe.

— Ți-am spus. De mai multe ori. Dar de fiecare dată