– Adu-mi papucii în dinți! — i-a spus soțul de față cu mama lui. Soacra a zâmbit satisfăcută, dar ce a făcut femeia câteva clipe mai târziu i-a șters zâmbetul de pe față

cu răutate.

Tocmai de aceea cuvintele au cântărit mai mult.

În seara aceea au mâncat peștele cumpărat de Ionuț aproape în tăcere.

A doua zi dimineață, Doina a anunțat că se întoarce acasă.

Nu a fost dată afară.

Nu s-a certat nimeni cu ea.

Pur și simplu și-a strâns lucrurile și, înainte să plece, s-a oprit în hol lângă Mariana.

— Poate că uneori mă bag prea mult, a recunoscut ea.

Pentru Doina, era probabil cel mai apropiat lucru de o scuză.

Mariana a zâmbit ușor.

— Uneori.

După ce ușa s-a închis, Ionuț a rămas câteva clipe în hol.

— Am fost un idiot aseară.

— Da.

El a ridicat surprins sprâncenele.

— Nici măcar nu mă contrazici?

— Nu.

Pentru prima dată după mult timp, amândoi au râs.

Dar Mariana știa că lucrul important nu fusese farfuria, nici papucii și nici măcar expresia de pe chipul Doinei.

Important fusese momentul în care încetase să