săptămâni de viață.
— Și eu am trăit nouăsprezece ani fără să știu?
— Da.
M-am uitat spre medalion.
— De ce acum?
Robert și-a împreunat mâinile.
— Pentru că Elena a lăsat o scrisoare pentru tine. Trebuia să o primești când împlineai optsprezece ani. Eu am amânat. Apoi am mai amânat un an.
— Unde este scrisoarea?
— Acasă, într-o cutie cu documente.
Am simțit cum furia începe să înlocuiască șocul.
— Și ai crezut că este o idee bună să mă aduci singură într-o pădure ca să-mi spui asta?
Robert a privit spre pământ.
— Nu. Acum înțeleg cât de greșit am procedat.
— Dar de ce vorbeai despre săruturi? De ce te uitai la mine în felul acela?
A urmat o tăcere lungă.
— Nu am o explicație care să facă acele cuvinte acceptabile, Emilia.
Răspunsul m-a surprins.
— Vrei să spui că…
— Vreau să spun că ți-am încălcat limitele. Am vorbit și m-am comportat într-un mod care
Comments