Doamne, copiii mei…
Alexandru s-a ridicat și a îmbrățișat-o.
— Doamnă Maria, sper să mă primiți în familie.
Mama a zâmbit.
— Dacă o faci fericită, te primesc cu drag.
***
Nunta noastră a fost simplă.
Am invitat oamenii pe care îi iubeam.
Prieteni vechi, colegi apropiați și câteva rude.
Mama a purtat o rochie albastră, iar Alexandru a insistat să danseze cu ea.
***
La un moment dat, am observat-o stând lângă fereastră.
M-am apropiat.
— Mamă, ești bine?
A zâmbit.
— Sunt foarte bine.
— La ce te gândești?
***
Mi-a prins mâna.
— La ziua în care am fost dată afară din casa aceea. Mă întrebam atunci cum o să te cresc, cum o să-ți cumpăr haine și cum o să-ți plătesc școala.
Am simțit un nod în gât.
— Și acum?
Mama a privit spre sala în care Alexandru râdea cu prietenii noștri.
— Acum văd că toate nopțile acelea de muncă au avut un rost.
***
Am
Comments