Nu știam dacă într-o zi vom mai putea fi soț și soție în adevăratul sens al cuvântului. Dar începusem să înțeleg că nu eram obligată să decid totul imediat și că siguranța mea și a copiilor trebuia să fie prioritară.
După câteva luni, mi-am reluat treptat activitatea profesională. Am găsit un program flexibil, iar Elena mă ajuta cu tripleții atunci când aveam nevoie. Nu mai încercam să fac totul singură și nu mă mai simțeam vinovată când ceream sprijin.
Într-o seară de toamnă, când copiii aveau aproape un an, am stat cu Elena pe terasă. Eric și Noe dormeau, iar Sofia se juca în brațele bunicii. Aerul era răcoros, iar în grădină frunzele începeau să se îngălbenească.
— Știți ce mă doare cel mai mult? am întrebat-o.
— Ce anume, draga mea?
— Că am crezut atât de mult timp că trebuie să fiu puternică singură. Că, dacă cer ajutor, înseamnă că nu
Comments