în locul acelei imagini începuse să apară ceva mai important: o viață în care nu mai trebuia să ascund suferința, să accept minciuni sau să mă simt vinovată pentru că aveam nevoie de sprijin.
Nu știam ce ne rezerva viitorul. Știam doar că cei trei copii ai mei meritau să crească într-o casă în care iubirea se vede prin fapte, nu doar prin vorbe.
Iar eu meritam același lucru.
În seara aceea, după ce am așezat-o pe Sofia în pătuț, Elena m-a îmbrățișat și mi-a spus:
— Sunt mândră de tine, Emilia.
Am zâmbit printre lacrimi.
— Și eu sunt recunoscătoare că v-am sunat.
Pentru prima dată după mult timp, când am stins lumina și m-am întins în pat, nu m-am mai simțit singură.
SFÂRȘIT.
Comments