Eram căsătorită de numai trei zile când soțul meu mi-a dat o palmă în fața întregii lui familii

pe cât pretindea.

Mai mult, Răzvan știa despre economiile mele încă de la începutul relației.

Îmi amintisem că, în primele luni, mă întrebase de mai multe ori dacă aveam bani puși deoparte. Îi povestisem cu mândrie despre cei șapte ani în care economisisem aproape fiecare leu. El mă felicitase și îmi spusese că admira femeile independente.

Acum mă întrebam dacă mă admirase vreodată sau dacă văzuse în mine doar o sursă de bani.

Nu puteam ști ce simțise cu adevărat. Dar documentele și încercarea de a mă determina să semnez erau suficient de clare încât să nu mai vreau să aflu.

La două săptămâni după ce plecasem, am primit un mesaj neașteptat de la Felicia.

„Ana, trebuie să vorbim. Nu pentru Răzvan. Pentru mine.”

Am ezitat.

Felicia fusese prezentă când soțul meu mă lovise. Nu intervenise și nici nu încercase să mă ajute. Dar îmi aminteam vocea ei din noaptea