Doctorul Andrei Munteanu a simțit cum îi îngheață sângele.
A privit din nou prin binoclu.
Sub gâtul armăsarului, într-o adâncitură ferită de vânt, se vedea o mână mică, murdară de noroi.
Alături era o bucată de geacă roșie.
— Mihai, sună la 112! Acum!
Salvamontistul a scos imediat telefonul.
— Avem un posibil copil rănit într-o râpă, în apropierea traseului spre Piatra Secuiului. Avem nevoie de echipaj medical și sprijin pentru evacuare.
Între timp, doctorul încerca să înțeleagă cum ajunsese copilul acolo.
Armăsarul stătea întins într-o poziție nefirească, cu trupul așezat între copil și marginea abruptă a râpei.
Era rănit și epuizat.
Dar nu se îndepărta.
— Trebuie să ajungem la copil, a spus Andrei.
— Dacă se ridică brusc, îl poate răni, a avertizat Radu.
— Știu. De aceea trebuie să lucrăm cu grijă.
Veterinarul a început să se apropie încet, vorbind pe un ton liniștit.
— Ușor, băiete… Ușor. Nu vrem să-ți facem rău.
Armăsarul și-a ridicat capul.
Ochii îi erau larg deschiși, iar urechile îi stăteau lipite de cap.
A scos un nechezat scurt.
Andrei s-a oprit.
— Bine. Nu mă apropii mai mult.
Radu a observat că animalul își cobora botul spre copil la fiecare câteva secunde.
— Domnule doctor, cred că încearcă să-l țină treaz.
Andrei nu a răspuns imediat.
Nu putea ști ce intenționa animalul.
Dar era limpede că armăsarul rămânea lângă copil, în ciuda rănii și a pericolului.
— Oricare ar fi motivul, faptul că a rămas aici i-ar putea fi salvat viața, a spus veterinarul.
Din adâncitură s-a auzit din nou un scâncet.
— Ajutor…
Radu a simțit cum i se strânge inima.
— Este conștient!
— Hei! a strigat Mihai. Mă auzi? Suntem aici să te ajutăm!
A urmat o pauză.
Apoi o voce foarte slabă:
— Mi-e frig…
Doctorul a privit spre cer.
Temperatura era scăzută, iar copilul putea suferi de hipotermie.
Fiecare
Comments