în curte. Vecinii au început să o salute. Să o respecte.
Nu s-a răzbunat. N-a sunat pe nimeni. A trăit simplu, dar fără griji. A ajutat o vecină bolnavă, a donat la biserica din sat, a cumpărat rechizite pentru copiii săraci.
Șase luni mai târziu, într-o dimineață, o mașină scumpă a oprit în fața porții. Andrei a coborât. Costumul lui era șifonat, privirea tulbure. Afacerile îi căzuseră una câte una. Datoriile îl sufocau.
A bătut la ușă.
Ușa s-a deschis.
Maria stătea dreaptă, îngrijită, cu un zâmbet calm pe chip.
— Mamă… — i-a tremurat vocea.
— Bună, Andrei — a spus ea liniștit.
Sângele i s-a scurs din față când a văzut casa. Curtea. Liniștea. Demnitatea mamei lui.
— Am greșit… — a șoptit el.
Maria l-a privit mult timp. Apoi s-a dat un pas la o parte.
— Intră. Hai să bem un ceai.
În acea zi, Andrei a învățat cea mai grea lecție a
Comments