simțit cum mi se umezesc ochii.
— Bine, — am spus. — Mă bucur.
— Și… — a ezitat. — Poate… dacă ai timp, am vrea să venim pe la tine. La o cafea.
Când au venit, Ioana mi-a adus o prăjitură. Simplă. De casă.
— Îmi pare rău, — a spus încet. — N-am văzut cât ați dat dumneavoastră.
Nu era o scuză mare. Dar era sinceră.
Astăzi, relația noastră e diferită. Nu mai cer automat. Întreabă. Iar eu nu mai dau automat. Aleg.
Haina de blană o port rar. Dar de fiecare dată când o îmbrac, îmi amintesc ceva important.
La 52 de ani am învățat să spun „nu”.
Și, culmea, abia atunci am devenit o mamă mai bună.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în
Comments