vreodată cât de mult.
Am simțit lacrimile apropiindu-se.
Helen a continuat:
— În ultimele luni de viață, când era foarte slăbit, mi-a cerut să-i aduc o cutie din dulap. Înăuntru erau fotografii vechi, câteva scrisori și o fotografie cu voi doi, făcută în ziua în care ați deschis compania.
Mi-am acoperit gura cu mâna.
— Mi-a spus că nu înțelege unde a greșit. Că poate fusese prea naiv. Dar că încă spera să te audă spunând că îți pare rău.
Am început să plâng.
Nu plânsesem așa nici măcar când Vanessa plecase.
Pentru că atunci plânsesem pentru ceea ce pierdusem eu.
Acum plângeam pentru ceea ce făcusem altcuiva.
— Helen, îmi pare rău, am șoptit.
— Știu că îți pare rău acum.
A privit spre fereastră.
— Dar Thomas nu mai este aici să audă.
Cuvintele ei m-au străpuns.
Am discutat aproape două ore.
I-am arătat concluziile preliminare ale analizei financiare și i-am explicat că
Comments