Nu.
— Cu cine?
Am zâmbit.
— Cu tine, dacă vrei.
Trei ore mai târziu își făcea bagajul.
Am văzut marea.
În sfârșit.
În prima dimineață, am stat pe plajă cu costumul meu roșu.
Șaizeci și șase de ani.
Riduri.
Burtă.
Coapse care nu mai arătau ca la douăzeci.
Și pentru prima dată în viața mea, nu m-a interesat.
Mercedes făcu o fotografie.
— Zâmbește!
— Stai, să-mi trag prosopul peste mine.
— Carmen!
M-am oprit.
Apoi am lăsat prosopul jos.
Și am zâmbit.
Diego și Valeria s-au întors la o săptămână după ce mă abandonaseră în aeroport.
Bronzați.
Relaxați.
Patricia plecase spre casa ei.
Ei au venit direct la mine.
Probabil Diego voia să-și recupereze niște lucruri din garaj și, cel mai probabil, să-mi explice de ce retrăsese cei 12.000 de pesos.
Doar că eu nu eram acolo.
Mercedes se întorsese cu o zi înaintea mea pentru o programare medicală.
Când Diego bătu la
Comments