o dată.
— De ce l-ai păstrat cu adevărat?
Oana tăcu puțin.
— Pentru că îmi amintea de cine eram înainte să încep să mă măsor în cifre.
— Ce cifre?
— Angajați. Contracte. Cifră de afaceri. Clădiri. Proiecte.
Își trecu degetele peste mânecă.
— Când mi l-ai dat, aveam optsprezece ani și aproape nimic. Dar eram convinsă că pot face orice.
Nicolae zâmbi.
— Se pare că fata aceea avea dreptate.
Oana clătină din cap.
— Nu în toate.
Apoi privi pe fereastră.
În seara reuniunii, colegii ei crezuseră că puloverul demonstra că nu realizase nimic.
După apariția agentului de securitate, aceiași oameni crezuseră că elicopterul demonstra contrariul.
Dar ambele presupuneri erau greșite.
Valoarea Oanei nu fusese mai mică înainte ca ei să afle cine era.
Și nici nu devenise mai mare în clipa în care au aflat câți bani avea.
Asta era partea pe care ea spera că măcar câțiva dintre ei o înțeleseseră.
Pentru
Comments