Ne-au împins pe mine și pe soțul meu de pe o stâncă

de lei… bani pe care nu-i avem.

Am simțit că mi se taie picioarele. Iulian… băiatul nostru… fusese strâns cu ușa. Amenințat. Mânat spre nebunie.

Dar să ajungă până aici? Să ne împingă în gol?

— Nu pot să cred că ar face asta, am șoptit.

Ernest a oftat greu.

— Nu îl scuz. Dar îl înțeleg. Oamenii ăia… nu glumesc. Știu ce pot face. Au făcut-o și cu alții. Iulian s-a speriat. Și Clara la fel. Când ți-e frică pentru copilul tău, uneori alegi greșit.

Am ajuns lângă un trunchi doborât. Ne-am oprit să ne tragem sufletul. În depărtare, am auzit ceva. Pași? O piatră lovită? Ernest m-a privit brusc.

— Grăbește-te.

Am început să coborâm printr-un loc abrupt, ținându-ne de crengi. Inima îmi bătea în piept ca un ciocan. Gândurile mi se loveau unele de altele. Trădare. Frică. Vină. Totul se amesteca.

La un moment dat, am auzit glasuri. Glasurile lor.

—