Și își turnă cafea.
Cred că asta o enervă și mai tare.
Probabil se așteptase ca el să o roage să nu fie supărată.
După câteva minute, trânti lingurița pe masă.
— Mă simt ca o străină în casa propriului meu fiu.
Harald se așeză.
— Nu ești o străină.
— Exact!
— Dar nici nu locuiești aici permanent.
Ea deschise gura.
— Ești mama mea și te iubesc. Ai nevoie de un loc până când apartamentul tău este reparat și îl ai. Dar asta nu înseamnă că toate limitele dispar.
Grațiela se uită la mine.
— Înainte să apară ea, tu nu aveai nevoie de limite față de mine.
Harald rămase tăcut câteva secunde.
— Ba da.
Asta o lovi mai tare decât orice.
— Doar că înainte nu știam să ți le spun.
Mai târziu, Harald mi-a explicat că problema nu începuse odată cu mine.
Mama lui fusese așa toată viața.
Când era adolescent, îi citea
Comments