mine.
— Cred că am exagerat cu ușa.
Era probabil cea mai modestă scuză din istoria omenirii.
Dar era un început.
— Ai exagerat, am spus.
Harald aproape că se înecă încercând să nu râdă.
Grațiela mă privi surprinsă.
Apoi, spre uimirea mea, începu și ea să râdă.
— Bine. Am exagerat foarte mult.
— Mulțumesc.
Apoi arătă spre ușă.
— Promit să nu mai demontez nimic.
Harald spuse:
— Apreciez.
— Dar să știi că ai zgâriat ușa camerei de oaspeți când ai scos-o.
— Consideră că a fost material didactic.
De data aceasta am râs toți trei.
Nu s-a schimbat peste noapte.
La următoarea vizită a intrat o dată în bucătărie și a început să reorganizeze dulapurile.
Harald i-a spus:
— Mamă.
S-a oprit.
A pus borcanul înapoi.
— Bine, bine.
Altă dată a început să mă întrebe despre medicamente.
Am ridicat o sprânceană.
— Ai dreptate, spuse imediat. Nu este treaba mea.
Progres.
Nu perfecțiune.
Câteva luni mai
Comments