În realitate, totul era pregătit. Doar că nu în felul în care se așteptau ei.
Cu o seară înainte, vorbisem cu soțul meu, Mihai. Nu i-am cerut să se certe cu mama lui și nici să o pună la punct. I-am spus doar că nu mai pot continua așa.
— Dacă nu schimbăm ceva acum, peste un an va fi la fel, i-am spus. Iar copiii noștri vor crește crezând că este normal ca unii să muncească și alții doar să profite.
A tăcut câteva clipe, apoi a dat din cap.
— Ai dreptate. De data asta sunt cu tine.
Am ieșit în curte și i-am lăsat pe toți să se așeze la mesele pregătite. Copiii alergau peste tot, iar adulții discutau de parcă veniseră la pensiune.
Mariana s-a uitat spre grătar.
— Ei bine? Când pui carnea?
Am zâmbit.
— Imediat. Dar înainte de asta vreau să vă spun ceva.
Toți au ridicat privirea. Era liniște.
— De ani întregi ne bucurăm că veniți la noi. Chiar ne place să avem familia aproape. Dar de fiecare dată cumpărăm tot, gătim tot, strângem tot și plătim tot noi. Asta nu mai funcționează.
Cele două fiice ale Marianei s-au privit surprinse.
— Cum adică? întrebă una dintre ele.
— Adică de acum înainte fiecare contribuie. Fie aduce mâncare, fie băuturi, fie desert, fie ajută la cheltuieli. Iar după masă, toată lumea strânge și spală. Exact cum facem noi când mergem în vizită la alții.
Mariana a râs scurt.
— Vai, Ana, doar nu o să faci contabilitate în familie.
— Nu. Fac doar puțină dreptate.
Mihai s-a ridicat și a venit lângă mine.
— Mama, Ana are perfectă dreptate. Ar fi trebuit să spun și eu asta cu mult timp în urmă.
Expresia Marianei s-a schimbat.
— Tu chiar îi ții partea?
— Nu îi țin partea. Spun adevărul.
Pentru câteva secunde nimeni
Comments