Linda a acceptat invitația imediat.
— Ce drăguț din partea mamei tale, spuse la telefon. Mă bucur că nu ai rămas supărată din cauza micii neînțelegeri de aseară.
Mica neînțelegere.
Mi-am mușcat limba.
— Ne vedem mâine la șapte.
Daniel stătea lângă mine când am închis.
Aflase ce făcuse mama lui abia dimineață.
La început nu mă crezuse.
Nu pentru că mă considera mincinoasă, ci pentru că gestul era atât de absurd încât mintea lui refuza să-l accepte.
Apoi verișoara mea îi confirmase.
Și încă doi invitați văzuseră același lucru.
— O sun acum, spusese el.
— Nu.
— Este mama mea.
— Tocmai de aceea vii mâine la cină.
La ora șapte fix, Linda a apărut la ușa mamei cu o sticlă de vin și un buchet de flori.
Se comporta de parcă nimic nu se întâmplase.
Mama a întâmpinat-o zâmbind.
— Linda, mă bucur că ai venit.
Am mâncat aproape patruzeci de minute fără ca mama să pomenească nunta.
Linda devenea din ce în ce mai relaxată.
Vorbea despre flori.
Despre formație.
Despre cât de elegantă fusese sala.
La un moment dat, chiar a spus:
— Cred că am organizat o nuntă minunată pentru copii.
Mama și-a șters calm buzele cu șervețelul.
— Da. Și apropo de contribuții, voiam să clarificăm ceva.
Linda s-a oprit.
Mama s-a ridicat și s-a întors cu două dosare.
A pus unul în fața Lindei.
Celălalt în fața ei.
— Ce sunt astea? întrebă Linda.
— Cheltuielile nunții.
Mama păstrase tot.
Contracte.
Facturi.
Transferuri bancare.
Avansuri.
Plăți finale.
Totul organizat pe categorii.
Linda râse ușor.
— Nu înțeleg de ce avem nevoie de contabilitate acum.
— Pentru că aseară ai spus că ai luat „jumătatea ta” din darurile copiilor deoarece ai plătit jumătate din nuntă.
Daniel își privi mama.
Linda își îndreptă spatele.
— Exact. Și?
Mama deschise primul dosar.
— Eu am contribuit cu aceeași sumă ca
Comments