muncești pentru fiecare leu.
Într-o seară, după ce am terminat ultima sesiune din an, m-a așteptat în fața facultății.
— Ai trecut?
— Cu 9,50 la marketing, am spus mândră.
— Atunci trebuie să sărbătorim.
M-a dus într-un restaurant unde o cină costa cât jumătate din chiria mea.
M-am simțit stingheră. El a observat.
— Elena, nu încerc să te impresionez cu banii mei.
— Atunci cu ce?
S-a uitat direct la mine.
— Cu faptul că văd cât valorezi.
Cuvintele au rămas între noi.
Lunile au trecut.
Nu m-a schimbat. Nu m-a „salvat”. Nu mi-a plătit chiria. Nu mi-a cumpărat lucruri scumpe.
M-a respectat.
Într-o duminică, m-a dus înapoi în fața bibliotecii unde adormisem în mașina greșită.
— Ți-ai verificat numărul azi? a întrebat zâmbind.
— De două ori.
A coborât din mașină. A ocolit și s-a oprit în fața mea.
A scos o cutie mică.
Inima mi-a înghețat.
— Ai urcat în mașina greșită în seara aia,






Comments