aici…
Ana și Maria se așezară lângă el.
— Știm, tată.
Ion își șterse lacrimile.
— Ar fi fost atât de mândră de voi.
Maria îl îmbrățișă.
— Și de tine.
În următoarele luni, Ion se obișnui treptat cu noua lui viață.
Nu mai trebuia să se trezească la patru dimineața pentru a merge la muncă.
Nu mai trebuia să numere fiecare leu înainte să cumpere pâine.
Își petrecea diminețile în grădină, îngrijind florile și pomii.
Uneori mergea în sat să-și viziteze vechii prieteni.
Cei care odinioară râseseră de visurile lui îl priveau acum cu respect.
— Ioane, ai avut dreptate, îi spuse într-o zi un vecin.
Bătrânul zâmbi.
— Despre ce?
— Despre fetele tale. Noi credeam că visezi prea mult.
Ion privi spre cer.
Un avion trecea la mare înălțime.
— Știi ceva? spuse el. Eu n-am știut niciodată dacă vor ajunge piloți.
Vecinul îl privi surprins.
— Atunci de ce ai vândut totul pentru ele?
Comments