poți lăsa deoparte până când ai timp pentru ele.
Într-o după-amiază, aproape un an după întâlnirea din restaurant, Alexandru trecea din nou prin aceeași zonă a Bucureștiului.
Se oprise la un semafor când a văzut firma restaurantului „La Elena”.
Pentru o clipă, a simțit impulsul să intre.
Dar nu a făcut-o.
În schimb, a privit prin geam.
Cristina stătea la o masă, cu un bebeluș în brațe.
Lângă ea era un bărbat care îi zâmbea.
Probabil Daniel.
Elena le aducea ceva de mâncare.
Toți trei păreau fericiți.
Alexandru a rămas câteva clipe nemișcat.
Apoi a zâmbit.
Nu era un zâmbet trist.
Era unul liniștit.
În sfârșit putea să privească fericirea Cristinei fără să simtă nevoia să o revendice.
Știa că nu mai făcea parte din povestea ei.
Dar întâlnirea aceea neașteptată îi schimbase propria poveste.
Telefonul a vibrat.
Era un mesaj de la Ana.
„Nu uita că diseară mergem la
Comments