ai timp de problemele mele și că, dacă vreau un copil atât de mult, ar trebui să nu-ți mai transform fiecare seară într-o dramă.
Alexandru a încremenit.
Nu-și amintea cuvintele exacte.
Dar își amintea tonul.
Oboseala.
Nerăbdarea.
Felul în care o îndepărtase.
— Cristina…
— În noaptea aceea am înțeles că îmi doream un copil cu un om care nu mai voia să fie prezent nici măcar pentru mine.
Alexandru a privit podeaua.
— Îmi pare rău.
— Știu că îți pare rău acum.
Femeia a făcut o pauză.
— Dar atunci eu aveam nevoie de tine.
El nu a răspuns.
Nu exista nicio explicație care să schimbe trecutul.
— A doua zi am plecat, continuă Cristina. Nu pentru că nu te mai iubeam, ci pentru că începusem să nu mă mai recunosc.
Alexandru a ridicat privirea.
— Și copilul?
Cristina și-a mângâiat burta.
— Copilul acesta a venit mult mai târziu.
El a rămas tăcut.
— Deci nu
Comments