Am rămas nemișcat în mijlocul curții, cu mapa de documente strânsă la piept.
Victor Marinescu, omul de afaceri pe care îl așteptasem cu atâta emoție, stătea în fața socrului meu și îl privea cu o recunoștință pe care nu o mai văzusem niciodată.
— Domnule Ilie, nu-mi vine să cred că v-am găsit în sfârșit! a repetat el.
Bătrânul a început să râdă.
— Ei, Victoraș, au trecut ceva ani. Te-ai făcut om mare, văd.
— Datorită dumneavoastră, domnule Ilie. În mare parte, datorită dumneavoastră.
Eu nu înțelegeam nimic.
— Vă cunoașteți? am întrebat.
Directorul s-a întors spre mine.
— Ne cunoaștem? Domnule Dobre, omul acesta mi-a salvat viața!
Andreea, care auzise vocile din curte, a ieșit din casă.
— Ce se întâmplă?
Victor a privit-o surprins.
— Dumneavoastră sunteți fiica domnului Ilie?
— Da. Andreea.
— Atunci trebuie să știți că tatăl dumneavoastră este unul dintre cei mai extraordinari oameni pe care i-am cunoscut.
Andreea a zâmbit emoționată.
— Pentru mine a fost întotdeauna așa.
Directorul s-a așezat lângă bătrân.
— Vă rog, domnule Ilie, spuneți-mi cum ați ajuns aici. V-am căutat de atâtea ori în ultimii ani!
— Păi, uite, am venit la fata mea și la ginere. Să-i mai văd și eu.
Victor s-a întors din nou spre mine.
— Ce coincidență extraordinară! Să vin pentru o întâlnire de afaceri și să-l găsesc aici pe omul căruia îi datorez atât de mult!
Am încercat să zâmbesc.
— Poate intrăm în casă și discutăm?
— Imediat, domnule Dobre. Dar mai întâi vreau să stau câteva minute cu domnul Ilie.
Andreea a adus limonadă și câteva farfurii cu prăjituri.
Ne-am așezat cu toții în curte.
Victor a privit spre bătrân și a început să povestească.
— Acum aproape douăzeci și cinci de ani, eu nu eram director. Eram un tânăr fără bani, cu o soție și un copil mic, care încerca să supraviețuiască.
Am rămas
Comments