Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Alexandra s-a așezat pe canapea, cu telefonul încă în mână.
— Mamă, mă sperii. Cine este femeia asta?
Daniela a tras un scaun în fața ei. Avea ochii plini de lacrimi.
— O cheamă Gabriela. Și este femeia care te-a adus pe lume.
Alexandra a izbucnit în râs.
— Ce glumă proastă! Tu ești mama mea!
— Eu sunt mama care te-a crescut, draga mea. Dar Gabriela este mama ta biologică.
Telefonul i-a alunecat Alexandrei pe canapea.
— Nu se poate…
Daniela a încuviințat.
— Te-am adoptat când erai foarte mică. Ți-am spus de mai multe ori că ai venit în familia noastră prin adopție, dar niciodată nu ai vrut să afli mai multe despre femeia care te-a născut.
Alexandra și-a dus mâinile la față.
— Mi-ai spus că mama mea biologică nu putea să mă crească. Nu mi-ai spus că o cunoști!
— Pentru că povestea ei nu era a mea de spus. Și pentru că am vrut să aștept până când vei fi pregătită să o asculți.
— Dar de unde știi că este ea?
Daniela s-a ridicat și a mers în dormitor.
S-a întors cu o cutie veche, în care păstra câteva fotografii și scrisori.
A scos o fotografie făcută cu mulți ani în urmă.
În imagine era Gabriela, mult mai tânără, stând lângă Daniela în curtea unui centru de asistență socială.
— Am cunoscut-o în perioada în care se pregătea adopția ta. Era foarte tânără și trecea printr-o situație dificilă.
Alexandra a privit fotografia.
— De ce m-a dat?
Daniela a respirat adânc.
— Avea douăzeci și doi de ani. Rămăsese fără sprijinul familiei, nu avea o locuință stabilă și se temea că nu îți poate oferi condițiile de care aveai nevoie.
— Putea să mă păstreze! Putea să lupte pentru mine!
— A încercat să găsească soluții, Alexandra. A cerut ajutor, a discutat cu
Comments