— Adrian!
Bărbatul se întoarse.
Femeia veni direct spre el și îl îmbrățișă.
Eu am încremenit.
Mihai îmi strângea mâna atât de tare încât îi simțeam unghiile în piele.
— Mamă… șopti el.
— Știu.
Femeia avea aproximativ patruzeci de ani. Îl sărută pe obraz și îi luă una dintre genți.
— Credeam că ai pierdut zborul, Adrian.
Atunci bărbatul ridică privirea.
Și mă văzu.
Totul se opri.
Nu a fost expresia unui străin care se întreba de ce îl privește o femeie.
A fost frică.
Pură.
Instantanee.
Mihai își desprinse mâna din a mea.
— Tată!
Bărbatul închise ochii.
Doar o secundă.
Dar a fost suficient.
Am simțit că mi se taie picioarele.
— Gabriel?
Femeia de lângă el se uită confuză.
— Cine este Gabriel?
El nu răspunse.
Mihai făcu un pas înainte.
— Tată, eu sunt.
Atunci Gabriel se uită la fiul nostru.
Chipul i se schimbă complet.
— Mihai…
Am simțit cum tot aerul îmi părăsește plămânii.
Femeia scăpă mânerul genții.
— Adrian… cine sunt oamenii aceștia?
M-am apropiat.
— Sunt soția lui.
— Ce?
— Iar acesta este fiul lui.
Gabriel își trecu mâna peste față.
— Nu aici.
Am râs fără urmă de veselie.
— Ai avut aproape trei ani să alegi locul.
Ne-am așezat într-o zonă mai retrasă a aeroportului.
Femeia se numea Elena.
Era din Malaga.
Și ceea ce am descoperit în următoarele douăzeci de minute a distrus ultima speranță că exista o explicație simplă.
Elena îl cunoștea drept Adrian Mureșan.
De aproape doi ani.
Nu erau căsătoriți.
Dar locuiau împreună.
— Mi-ai spus că familia ta a murit, șopti ea.
Gabriel nu o putea privi.
Eu simțeam că tremur.
— Spune-mi ce s-a întâmplat acum trei ani.
— Nu pot explica aici.
— Ba da.
— Lucrurile sunt complicate.
— Barca ta a fost găsită goală. Poliția te-a căutat. Eu am identificat lucrurile rămase în ea. Fiul tău a așteptat trei ani
Comments