Partea a 2-a – Continuarea poveștii
În dimineața următoare am început cu un lucru simplu.
Am verificat evidențele cu orele lucrate de Ioana.
Nu știam exact ce căutam. Poate voiam doar să mă conving că episodul cu vinul fusese o răutate izolată.
Dar am observat ceva ciudat.
În ultimele luni apăreau constant ore suplimentare.
Plătite.
Am așteptat până când Diana a plecat la o probă pentru rochia de mireasă, apoi am chemat-o pe Ioana.
— Vreau să te întreb ceva și vreau să-mi răspunzi sincer. Primești banii pentru orele suplimentare?
S-a uitat la mine nedumerită.
— Ce ore suplimentare?
I-am arătat evidențele.
Fața i s-a schimbat.
— Eu nu am primit banii aceștia.
— Niciodată?
A clătinat din cap.
— Doamna Diana mi-a spus că uneori trebuie să rămân mai mult pentru că fac greșeli și trebuie să recuperez.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Ce greșeli?
Ioana a ezitat.
— Am spart o vază.
— Ce vază?
— Cea albă din sufragerie.
Mi-o aminteam.
Diana îmi spusese că o scăpase ea când mutase niște flori.
— Altceva?
— A dispărut o brățară. Apoi niște bani dintr-un sertar.
— Și te-a acuzat pe tine?
Ioana și-a coborât privirea.
— Mi-a spus că nu vrea să vă deranjeze cu lucruri mărunte. Că dacă mai apar probleme, o să vă spună că nu sunt de încredere.
Acum înțelegeam de ce fata aceea acceptase în tăcere inclusiv paharul de vin.
Nu pentru că nu avea demnitate.
Pentru că îi era frică să nu-și piardă slujba.
— De ce nu mi-ai spus?
— Am nevoie de serviciu, domnule Alexandru. Mama mea nu poate lucra, fratele meu este încă la școală și eu am taxele la postliceală.
Apoi a adăugat încet:
— Și doamna Diana mi-a spus că oricum dumneavoastră o să o credeți pe ea.
Propoziția aceea m-a lovit.
Pentru că, până cu câteva zile înainte, probabil avea dreptate.
Comments