CU TREI SĂPTĂMÂNI ÎNAINTE DE NUNTĂ, M-AM ÎNTORS ACASĂ CU FLORI CA SĂ-MI SURPRIND LOGODNICA. Dar înainte să intru în bucătărie, am văzut-o vărsând intenționat vin pe podeaua pe care femeia care lucra la noi tocmai o curățase. Apoi i-a întins paharul gol și i-a spus: „Curăță din nou.”

Am început să verific mai atent.

Nu a fost nevoie de mult.

Am găsit mesaje în care Diana îi cerea Ioanei să rămână peste program pentru tot felul de treburi personale.

Liste interminabile.

Drumuri.

Curățenie refăcută fără motiv.

Și de fiecare dată când Ioana întreba despre bani sau program, răspunsul era același:

„Dacă nu-ți convine, găsesc pe altcineva.”

Dar cel mai rău lucru l-am descoperit întâmplător.

Într-o după-amiază am intrat în birou să caut un contract.

Pe masă era o mapă cu documentele pentru nuntă.

Sub ea se afla o broșură.

Un cămin privat pentru vârstnici.

Am luat-o.

Pe prima pagină era încercuit un tip de cameră.

Alături, cu scrisul Dianei:

„După nuntă.”

Am simțit un nod în stomac.

În seara aceea am așteptat-o.

— Ce este asta?

I-am pus broșura pe masă.

Diana nici măcar nu s-a speriat.

— Pentru bunica ta.

— Ce legătură are bunica mea cu un cămin?

A