PARTEA 2
⠀
În palmă țineam o fotografie veche, împăturită de două ori, și un mic certificat medical. Fotografia înfățișa o fetiță de aproximativ șase ani, cu părul castaniu prins în două codițe, stând pe un pat de spital. Lângă ea se afla un bărbat care semăna izbitor cu Andrei.
⠀
Am desfăcut certificatul. Era emis de un spital din București, cu trei ani înainte să-l cunosc pe soțul meu. În dreptul numelui copilului scria „Mara Ionescu”, iar la rubrica destinată persoanei responsabile apărea numele complet al lui Andrei.
⠀
Dar nu acesta a fost lucrul care m-a speriat cel mai tare.
⠀
Pe spatele fotografiei, cu un scris tremurat de copil, erau câteva cuvinte:
⠀
„Pentru tati. Să nu mă uiți niciodată. Te iubesc, Mara.”
⠀
Am simțit că mi se taie picioarele.
⠀
Tati.
⠀
Soțul meu avea o fiică.
⠀
O fiică despre care nu-mi spusese niciodată nimic.
⠀
***
⠀
M-am sprijinit de peretele holului și am încercat să respir. Patru ani. Patru ani în care discutaserăm despre absolut orice, inclusiv despre copiii pe care ne doream să-i avem împreună. Andrei îmi spusese de nenumărate ori că abia așteaptă să devină tată.
⠀
„Vreau doi copii”, îmi spunea el râzând. „O fetiță care să semene cu tine și un băiețel care să-mi moștenească încăpățânarea.”
⠀
Niciodată nu pomenise de Mara.
⠀
Am privit din nou fotografia. Fetița avea un zâmbet timid, dar ochii îi erau obosiți. Pe încheietura mâinii purta o brățară de spital, iar lângă pat se vedea un aparat medical.
⠀
Am făcut o fotografie documentelor cu telefonul meu. Apoi am căutat numele spitalului pe internet și am găsit numărul centralei.
⠀
Era puțin după ora opt dimineața.
⠀
Am sunat.
⠀
— Bună dimineața. Aș dori să aflu câteva informații despre o pacientă pe nume Mara Ionescu.
⠀
Femeia de la recepție mi-a explicat politicos că nu putea divulga informații medicale fără acordul persoanelor
Comments