Nu făcusem nimic spectaculos.
Nu îi atinsesem bagajele.
Nu îi mutasem lucrurile.
Nu turnasem nimic pe scaun.
Pur și simplu chemasem o însoțitoare de bord.
Și îi spusesem adevărul.
Tot.
Femeia, pe ecusonul căreia scria Laura, se aplecase spre mine ca să mă audă peste zgomotul motoarelor.
— Doamnă, de ce nu ne-ați spus mai devreme?
— Nu voiam să fac scandal.
Laura se uitase la mine câteva secunde.
— A cere să puteți folosi locul pentru care ați plătit nu înseamnă să faceți scandal.
Apoi verificase situația locurilor disponibile.
Se întâmplase să existe un loc liber pe culoar, câteva rânduri mai în față.
Nu pentru mine.
Pentru el.
Când bărbatul se întoarse și văzu o etichetă de hârtie lăsată pe scaunul lui și o însoțitoare de bord așteptând lângă rând, înțelese imediat că ceva se întâmplase.
— Ce naiba ai făcut?!
Laura interveni înainte să apuc să răspund.
— Domnule, vă rog să vorbiți mai încet.
— Ce este asta?
— Am primit o sesizare privind faptul că ați ocupat în mod repetat spațiul pasagerei de lângă dumneavoastră și ați refuzat să vă retrageți după ce vi s-a cerut.
Se uită la mine.
— Ai reclamat asta?
— Da.
— Glumești?
— Nu.
— Pentru un picior?
Laura rămase calmă.
— Domnule, vă rog să vă ocupați doar spațiul aferent locului dumneavoastră.
El arătă spre scaun.
— Atunci de ce nu pot să mă așez?
— Puteți. Dar, dacă acceptați, avem disponibil un alt loc pe culoar, câteva rânduri mai în față, care ar putea fi mai confortabil pentru dumneavoastră.
— Mă mutați?
— Vă oferim o alternativă.
Se uită din nou la mine.
— Incredibil.
Atunci am spus singurele cuvinte care îmi treceau prin minte:
— Dacă nu foloseam eu spațiul, care era problema, nu?
Pasagerul de cealaltă parte își acoperi gura.
Nu știu dacă tușea sau încerca să nu râdă.
Bărbatul refuză inițial să se mute.
Comments