October 23, 2026 Cristian T.Inedit
Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Domnule Petre, chiar dumneavoastră sunteți? a repetat profesorul, apropiindu-se de bunicul meu. Sunt Ștefan Dumitrescu. Poate nu mă mai țineți minte.
Bunicul și-a potrivit ochelarii și l-a privit atent.
— Ștefănel? Băiatul învățătoarei din Moara?
— Eu sunt! Acum sunt directorul liceului. Doamne, câți ani au trecut!
Bunicul a zâmbit și i-a întins mâna.
— Mă bucur că ai ajuns om mare, băiete. Eu am venit cu nepoata mea. Termină liceul astăzi.
Directorul s-a uitat spre mine.
— Tu ești nepoata domnului Petre?
— Da. Mă numesc Daria.
— Atunci trebuie să știi că bunicul tău a făcut pentru școala aceasta ceva ce noi nu am uitat niciodată.
Am privit nedumerită spre bunicul. El a clătinat imediat din cap.
— Lasă, Ștefane. Au trecut atâția ani. Nu am venit pentru povești.
— Tocmai de aceea trebuie să le spunem, a răspuns directorul. Vă rog să intrați.
Ne-a condus spre primele rânduri, unde profesorii pregătiseră locurile pentru invitați. Bunicul mergea încet, sprijinindu-se în baston, iar eu îl țineam de braț.
La câteva minute după ce ne-am așezat, am observat o siluetă cunoscută lângă ușa din spatele sălii.
Era Sorin.
Stătea singur, cu mâinile în buzunare, și privea spre scenă. Nu știam de ce venise după ce refuzase atât de categoric să mă însoțească.
Am întors capul. Nu voiam să-mi stric ziua gândindu-mă la el.
Festivitatea a început cu discursul directoarei adjuncte, apoi au fost strigați elevii care obținuseră rezultate bune la învățătură.
Când mi-am auzit numele, bunicul a început să aplaude atât de tare, încât câțiva oameni din jur s-au întors zâmbind.
— Bravo, fata tatii! a spus el. Să fii sănătoasă și să ajungi unde îți dorești!
Am urcat pe scenă și am primit diploma. Din locul în care stăteam, îl vedeam pe bunicul încercând să fotografieze cu telefonul
Comments