— George, ce cauți aici la ora asta?
Bunicul și-a îndreptat spatele, dar mâinile îi tremurau. Pentru prima dată, am observat cât de palid era. Avea cămașa încheiată greșit, iar nasturele de sus intrase într-o butonieră care nu-i corespundea. Omul care îmi legase șireturile când eram mică și care mă învățase să merg pe bicicletă părea, dintr-odată, neajutorat.
— Am venit să vorbesc cu Emily, a răspuns el.
— Despre ce?
— Despre ceva important.
Tata a coborât ultima treaptă și s-a apropiat de noi.
— Ți-am spus să mă suni dacă ai nevoie de ceva.
Bunicul a privit spre mine.
— Dar eu am nevoie de ea.
Cuvintele acelea m-au făcut să mă încordez. Încă aveam în minte întrebarea lui despre noaptea petrecută împreună și rugămintea de a nu-i spune tatălui meu. Nu mai știam dacă trebuia să fiu speriată, furioasă sau doar confuză.
— Tată, am intervenit, bunicul tocmai m-a rugat să dorm la el în noaptea asta.
Expresia tatei s-a schimbat instantaneu.
— Ce ți-a cerut?
— Să dorm lângă el. Și să nu-ți spun.
Tata a închis ochii pentru o clipă. Când i-a deschis, privea direct spre bunicul.
— George, am discutat despre asta.
— Nu înțelegi, David. În noaptea asta trebuie să fie acolo.
— Nu. Nu trebuie.
— Te rog!
Vocea bunicului s-a frânt. Nu îl auzisem niciodată vorbind astfel cu tata.
— Emily, du-te puțin în bucătărie, mi-a spus tata.
— Nu.
Amândoi s-au întors spre mine.
— Am douăzeci și șase de ani. Nu mai sunt un copil pe care îl puteți trimite în altă cameră când adulții au ceva de ascuns. Dacă este vorba despre mine, vreau să știu adevărul.
Tata a tras aer adânc în piept.
— Ai dreptate.
Apoi s-a întors spre bunicul.
— George, așază-te.
Bunicul a făcut câțiva pași până la canapea și s-a lăsat încet pe marginea ei. Părea epuizat.
Tata s-a așezat în
Comments