Am întins mâna spre scrisoare, dar degetele îmi tremurau atât de tare, încât nu reușeam să o apuc. Luca a observat și a împins ușor paharul cu apă spre mine, în timp ce Matteo s-a așezat pe scaunul din dreapta mea.

după ce o auziseși spunând că trebuie să se întoarcă acasă.”

„Ea ți-a promis că se va întoarce marți, iar marți a venit, deși avea febră și abia terminase o tură la spital.”

„Din ziua aceea, am înțeles că nu mă îndrăgostisem doar de o femeie bună. Mă îndrăgostisem de cineva care știa să țină o promisiune.”

Luca și-a acoperit fața cu palmele.

— Îmi amintesc, a spus el. Îmi amintesc că i-am spus să nu te lase să pleci.

L-am privit surprinsă.

— Nu mi-ai povestit niciodată.

— Eram mic. Credeam că dacă îți spun, o să te superi.

Am întins mâna și i-am mângâiat obrazul.

— De ce m-aș fi supărat?

— Pentru că aveam deja o mamă. Și nu știam dacă aveam voie să te iubesc și pe tine.

Cuvintele lui m-au lovit mai puternic decât orice altceva auzisem în acea seară.

Am rămas cu scrisoarea deschisă în poală, incapabilă să vorbesc.