biologică.
La celălalt capăt s-a lăsat liniștea.
— Mamă?
Am auzit-o inspirând adânc.
— Emilia, ascultă-mă. Spune-mi unde te afli exact. Vin imediat.
I-am trimis locația și m-am așezat pe o bancă de lângă intrarea în pădure. Robert rămăsese la distanță.
Mama a ajuns după aproximativ patruzeci de minute, însoțită de fratele ei, unchiul meu Sorin.
Când m-a văzut, a alergat spre mine.
— Emilia!
M-am aruncat în brațele ei.
— Spune-mi că nu este adevărat.
Mama m-a strâns la piept.
— Iubita mea…
Am simțit răspunsul înainte să-l aud.
— Deci este adevărat.
Margareta a început să plângă.
— Da. Dar sunt mama ta, Emilia. Te-am crescut, te-am iubit și te voi iubi mereu.
— De ce nu mi-ai spus?
— Pentru că mi-a fost teamă că vei crede că nu ești copilul meu cu adevărat.
Am privit-o printre lacrimi.
— Dar ești mama mea!
— Știu, scumpa mea. Și ar fi trebuit să am încredere că poți înțelege asta.
Comments