Am rămas îmbrățișate mult timp.
În cele din urmă, unchiul Sorin s-a apropiat de Robert, care stătea lângă mașina lui.
Nu am auzit tot ce și-au spus, dar am văzut că unchiul meu era foarte serios. Robert a încercat să explice ceva, apoi și-a coborât capul.
În drum spre casă, i-am povestit mamei fiecare cuvânt pe care tata mi-l spusese în pădure.
Nu m-a întrerupt.
Nu mi-a cerut să-l înțeleg.
Nu mi-a spus că exagerez.
Când am terminat, avea lacrimi în ochi.
— Emilia, îmi pare foarte rău. Nimeni nu avea dreptul să te facă să te simți astfel. Nici măcar tatăl tău.
— Tu știai că se poartă ciudat?
Mama a ezitat.
— Observasem că devenise foarte agitat în ultimele luni. Știam că se apropie momentul în care trebuia să-ți spunem adevărul, dar nu știam că îți pusese întrebările acelea.
— Atunci de ce te-ai speriat când a spus că mergem în pădure?
Comments