Am mers în pădure cu tatăl meu. Dintr-odată, m-a apucat de mână și mi-a spus: «În sfârșit suntem singuri

care mi le aminteam.

⠀

Viața mea era acolo, în fața mea.

⠀

Doar că începutul ei fusese altul decât crezusem.

⠀

— De ce mi-ați ascuns adevărul? am întrebat din nou.

⠀

Robert și-a împreunat mâinile pe masă.

⠀

— La început, ne spuneam că ești prea mică. Apoi, când ai crescut, ne-am temut că vei crede că te-am mințit toată viața. Și cu fiecare an care trecea, devenea mai greu să găsim momentul potrivit.

⠀

— Dar nu era decizia voastră să luați adevărul acesta de la mine!

⠀

Mama a încuviințat.

⠀

— Ai dreptate.

⠀

Pentru prima dată, nu au încercat să se apere. Nu au spus că făcuseră totul pentru binele meu. Au recunoscut pur și simplu că greșiseră.

⠀

Am stat mult timp privind o fotografie cu Ana. Semăna atât de mult cu mine, încât mi se părea că aș fi putut să-i aud vocea dacă mă uitam suficient de atent.

⠀

— De ce m-ați dus tocmai în pădure?

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy