Apoi l-am auzit inspirând.
— Ești mama mea biologică.
Am închis ochii.
După douăzeci și unu de ani, cineva îmi dăduse înapoi propoziția care îmi fusese furată la 17 ani.
Fiul meu trăia.
Dar ceea ce a urmat n-a fost o reuniune perfectă.
Mihai nu a început să-mi spună „mamă” a doua zi.
Și nu i-am cerut-o.
Uneori îmi spunea pe nume.
Uneori nu știa cum să mi se adreseze deloc.
Au existat săptămâni în care ne vedeam de două ori.
Apoi câte zece zile în care nu-mi scria.
La început mă distrugea.
Mă gândeam:
L-am pierdut din nou.
Un psiholog m-a ajutat să înțeleg ceva esențial.
Eu avusesem douăzeci și unu de ani să jelesc un copil.
Mihai avusese doar câteva săptămâni să accepte că povestea propriei nașteri era diferită de ceea ce crezuse toată viața.
Nu trebuia să-mi vindece mie trauma.
Era copilul pe care îl născusem.
Dar era
Comments