Elena.
— Da.
Ridică păturica.
— Dumneavoastră ați făcut-o?
Am atins una dintre păsările galbene.
— Am început-o când eram însărcinată în șapte luni.
Elena începu să plângă.
— Atunci trebuie să vă spun ceva.
M-am uitat la ea.
— În prima noapte când l-am adus acasă, nu se oprea din plâns. Am încercat tot. Apoi l-am învelit în păturica asta.
Zâmbi printre lacrimi.
— A adormit.
Mi-am acoperit gura.
Douăzeci și unu de ani crezusem că mama arsese singurul lucru pe care îl făcusem pentru fiul meu.
În realitate, el dormise învelit în el.
Nu ne-am bazat doar pe asemănare.
Nici pe păturică.
Nici pe coincidența datelor.
Am făcut testarea genetică printr-un laborator acreditat.
Așteptarea rezultatelor a fost cumplită.
O parte din mine era convinsă.
Cealaltă parte se temea că durerea mă făcuse să văd ceea ce voiam să văd.
Când au venit rezultatele, Mihai a fost cel care m-a sunat.
— Au venit.
— Și?
Tăcere.
Comments