Dimineața se auzea plânsul micuței Elena.
La prânz, Anastasia mă ajuta să pregătesc mâncarea.
Seara, Maria venea să-și vadă fiica și nepoata.
Relația dintre ele nu s-a reparat peste noapte.
Au existat discuții grele.
Lacrimi.
Reproșuri.
Și multe lucruri care trebuiau spuse.
Dar, treptat, Anastasia a început să aibă din nou încredere în mama ei.
Într-o seară, stăteam lângă sobă și legănam fetița.
Anastasia m-a întrebat:
— Bunico, tu chiar crezi că oamenii se pot schimba?
Am privit flăcările.
— Unii da. Alții nu. Dar nu trebuie să-ți pui viața în pericol așteptând ca cineva să se schimbe.
Fata a rămas tăcută.
— Și dacă nu o să mai pot avea niciodată încredere în cineva?
Am zâmbit trist.
— Încrederea nu se întoarce la comandă, draga mea. Se construiește încet, cu fapte.
Anastasia a privit-o pe fetiță.
— Vreau să crească fără frică.
— Atunci acesta este un început bun.
Au trecut câteva luni.
Primăvara a
Comments