— Anastasia, iubita mea, a șoptit femeia. Slavă Domnului că ești în viață!

venit târziu în munții noștri.

Zăpada s-a topit.

Pârâul a început să curgă din nou.

Iar în grădina mea au apărut primele flori.

Într-o dimineață, Anastasia a ieșit pe prispă cu micuța Elena în brațe.

— Bunico, vreau să-ți spun ceva.

— Te ascult.

— M-am înscris la un curs de calificare. Vreau să pot lucra și să-mi cresc singură fetița.

Am simțit o bucurie imensă.

— Sunt foarte mândră de tine.

— Și mai vreau ceva.

— Ce anume?

— Să rămânem o familie.

Am întins brațele spre ea.

— Suntem deja o familie, copilă.

Anastasia m-a îmbrățișat.

În clipa aceea, am înțeles că viața îmi oferise un dar pe care nu îl mai așteptam.

Îmi pierdusem fiul.

Crezusem că nu voi avea niciodată nepoți.

Îmbătrânisem singură, într-o casă izolată de munte.

Dar într-o noapte de iarnă, cineva îmi bătuse la ușă.

O fată speriată.

Însărcinată.

Cu hainele ude și mâinile înghețate.

Nu știam cine este.

Nu