o asistentă a ieșit pe hol.
— Familia Anastasiei?
Ne-am ridicat amândouă.
— Suntem aici!
Asistenta a zâmbit.
— Felicitări! A născut o fetiță.
Am început să plâng.
Maria și-a dus mâinile la gură.
— Sunt bine?
— Da. Mama și copilul sunt în stare bună.
M-am așezat pe scaun.
După douăzeci și patru de ani, îmi găsisem nepoata.
Și, în aceeași zi, devenisem străbunică.
Când am intrat în salon, Anastasia ținea fetița în brațe.
Era micuță, cu obrajii roz și pumnii strânși.
— Bunico, a șoptit Anastasia, vino să o vezi.
M-am apropiat.
Fetița a deschis pentru o clipă ochii.
Am simțit că mi se topește inima.
— Este minunată.
Anastasia a zâmbit obosită.
— M-am gândit la un nume.
— Ce nume?
— Elena.
Am rămas nemișcată.
— După tine.
Mi-am acoperit gura cu palma.
— Dar, copilă…
— Dacă nu mi-ai fi deschis ușa, nu știu ce s-ar fi întâmplat cu noi.
Am început să plâng.
— Nu trebuie să-mi mulțumești
Comments