„Oana, draga bunicului, dacă citești aceste rânduri, înseamnă că eu nu mai sunt, iar Barbu este lângă tine. Înseamnă și că rudele tale au făcut exact ceea ce mă temeam că vor face. Nu te speria. Totul a fost un test. Iar singura persoană care l-a trecut ești tu.”
⠀
Am recitit propoziția de trei ori. Ploaia continua să lovească plafonul mașinii, iar Barbu respira greu, cu botul așezat pe genunchii mei. Mâinile îmi tremurau atât de tare, încât abia puteam ține hârtia.
⠀
Am continuat să citesc.
⠀
„Știu că Natalia și fratele ei vor lua casa și banii fără să se gândească la tine. Știu și că se vor grăbi să te dea afară. I-am cunoscut toată viața, Oana. Dar trebuia să aflu dacă tu vei rămâne omul bun pe care l-am crescut, chiar și atunci când vei crede că nu ai primit nimic.”
⠀
Mi-am dus mâna la gură. Nu înțelegeam de ce bunicul ar fi vrut să mă supună unei asemenea încercări. Trei ani îl îngrijisem, îi schimbasem pansamentele, îi pregătisem mâncarea și dormisem pe o canapea lângă patul lui, ca să-l aud dacă avea nevoie de ceva.
⠀
Nu așteptasem niciodată să primesc casa sau banii lui.
⠀
Dar nici nu mă așteptasem să ajung să dorm într-o mașină, cu un câine bătrân în brațe.
⠀
„Înainte să te superi pe mine, citește până la capăt. Testamentul pe care l-ați auzit astăzi nu cuprinde tot ce am lăsat în urmă. Există un al doilea document, pregătit împreună cu avocatul meu. Nu este ascuns și nu este o păcăleală. Este păstrat în siguranță, iar tu trebuie să iei legătura cu el.”
⠀
Sub aceste rânduri era trecut un nume: avocatul Victor Marinescu.
⠀
Urma un număr de telefon și o adresă din București.
⠀
„Sună-l mâine dimineață. Spune-i că ai găsit scrisoarea din zgarda lui Barbu.
Comments