era Petru.
— Nu m-am căsătorit cu ea pentru că am încetat să te iubesc, spuse Mihai. M-am căsătorit pentru că aveam douăzeci de ani, urma să devin tată și eram îngrozit.
M-am uitat spre Petru.
El nu părea surprins.
Evident, cunoștea povestea.
— Și scrisoarea? am întrebat. Cea în care mi-ai cerut să nu te mai contactez?
Mihai își umezi buzele.
— Am scris-o eu.
Nu exista o conspirație care să-l absolve.
Nu fusese mama lui.
Nu fusese tatăl lui.
El luase pixul.
El scrisese acele cuvinte.
— Atunci ai făcut o alegere, Mihai.
O lacrimă îi alunecă spre tâmplă.
— Da.
Am apreciat că nu încerca să mintă acum.
Căsnicia lui cu Elena durase treizeci și șapte de ani.
Nu fusese o căsnicie falsă. Mi-a spus asta clar.
Elena fusese o femeie bună și o mamă extraordinară. Avuseseră doi copii. Construiseră o viață. Se respectaseră și, în felul lor, se iubiseră.
Elena murise
Comments