ce a purtat Mihai rochia?
I-am povestit.
Pentru prima dată, Radu zâmbi.
— Mama ar fi râs.
— De el?
— Nu.
Se uită la Mihai.
— De unchiul vostru. Pentru că i-au trebuit patruzeci de ani și propria înmormântare ca să nu-i mai pese ce spune lumea.
Am râs printre lacrimi.
La un an după moartea tatei, ne-am întâlnit din nou la mormânt.
Eu.
Mihai.
Mama.
Radu.
Și domnul Petrescu.
Mihai nu purta rochia.
O restauraserăm cu grijă și o păstrasem într-o cutie, împreună cu fotografiile și scrisorile familiei.
Nu ca pe o glumă.
Nu ca pe ceva rușinos.
Ci ca pe o parte din povestea noastră.
Am pus lângă piatra tatei o singură floare roșie.
Mama m-a întrebat:
— Crezi că tatăl tău și-a reparat greșeala?
M-am gândit înainte să răspund.
— Nu.
Mama mă privi surprinsă.
— Nu poți repara patruzeci de ani după ce au trecut.
M-am uitat la numele lui de pe
Comments